Sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu!

(...) Din moment ce binecuvantarea şi harul lui Dumnezeu vin asupra ta- Domnul Se întrupează, într-un fel anume, şi suferă pentru fiecare şi toate acestea se întâmplă ca sa ne mântuiască- de ce tu nu pricepi nimic, nu ai nicio dispoziţie să înţelegi? Rămâi acolo în cele pe care le ştii şi aşa cum le ştii tu! Înlăuntrul tău nu stăpâneşte Hristos, harul lui Dumnezeu, acel lucru ceresc care le luminează pe toate. De aceea vezi realitatea altfel. Te stăpâneşte omul cel vechi, te domină căderea: eşti dus, eşti purtat de aceasta stare şi te tânguieşti, suferi, înduri.

Ar trebui să te pocăieşti şi să spui:" Sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu, mă aflu sub pronia Lui. Este cu neputinţă ca Dumnezeu să nu le facă pe toate bune! Dumnezeu nu poate să-Şi piardă cumpătul. Se pare că trebuie sa mă pedepsească, se cade sa fiu constrâns, mi se cuvin toate câte mi se întâmpla!" Dacă spui aşa, pe toate le vei vedea altfel. Arată puţină răbdare, cu sentimentul ca te afli sub pronia lui Dumnezeu, cu gândul ca Acesta este prezent, te vede, te ştie, că El este Dumnezeu iubirii şi că ceea ce face, va face pentru că tu nu înţelegi altfel, nu primeşti învăţătura cea nouă dacă nu suferi mai mult sau mai puţin. Prin urmare, cu cât te vei smeri, cu cât te vei preda mai grabnic, cu cât vei spune mai repede "da", cu atât mai repede va veni nu doar soluţia, nu doar simpla rezolvare a lucrurilor, ci şi acea negrăită dulceaţa cerească.

Un ascet, având odată o durere în trupul lui şi gustându-le pe cele minunate, a simţit ce înseamnă să sufere şi să se folosească omul înlăuntrul durerii. De aceea, când suferinţă a plecat, I-a zis lui Dumnezeu:" Mai dă-mi şi altă durere!" Adică a avut asemenea experienţe binefăcătoare încât durerea nu mai conta. " Mai dă-mi şi altă durere-zicea el- ca să-mi vină o bucurie şi mai mare!"

Te şi necăjeşti gândind şi întrebându-te:"Din ce pricina nu vrem să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi, nu vrem să-L înţelegem, să dorim să-L urmam, să ne conformăm cu cele pe care le face Acesta, cu cele pe care ni le arată? Să intrăm în planul proniei Lui şi să păşim pe drumul pe care ni-l deschide El? În felul acesta, nu doar că suntem necăjiţi şi nefericiţi, dar nici buni creştini nu suntem. În cele din urmă, rămân fără rod toate ostenelile noastre şi orice lucrare pe care o facem- ca şi cea din ceasul acesta, când ne aflăm în slujbă- în timp ce ar putea să ne aducă mult mai mult, să ne folosească mult mai mult.

Vii şi pleci, faci una, faci alta, creştin de fiecare dată, şi abia-abia, cu greu, de vei răpi vreo mângâiere, şi aceea mai mult omenească decât dumnezeiască.

Frate, trebuie să ai curajul să-L laşi pe Dumnezeu să pătrundă cu harul Lui în străfundul sufletului tău ca să fie dărâmat turnul, să fie cucerită fortăreaţa, pentru ca să se împlinească lucrarea lui Dumnezeu, adevărata lucrare a lui Dumnezeu. Să se întâmple nu ceea ce este în închipuirea ta sau lucrul la care tu gândeşti, oricât de curată ar fi mintea ta, ci lucrarea harului lui Dumnezeu care este ceva ceresc, de care nici nu ai idee, ceva care te va face să te simţi ca şi cum ai fi înlăuntrul cerului, ca şi cum cerul ar fi înlăuntrul tău.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007, pp.9-11