Eu...cu mine

Am revenit.

Si nu asa oarecum ci plina de noutati.

Nu stiu pentru cat timp...ideea este ca am revenit si atat.

In ultima vreme s-au intamplat o multime de lucruri pe care nu le-am mai facut pana acum, nu le-am mai trait. Unele dintre ele nici nu le voi mai trai vreodata.

Sa incep cu inceputul... pe data de 2 iulie a.c. am pierdut pe cineva drag mie ca ochii din cap.Tu cititorule vei crede ca din moment ce pot scrie aici despre asta nu a fost atat de important pentru mine. In aceeasi saptamana trebuia sa fie una dintre cele mai fericite zile din viata mea. In fata oamenilor, la cununia civila imi legam viata pentru totdeauna de M.T. Cu inima indurerata, cu haina indoliata, am mers si ne-am unit vietile, fapt ce il putem dovedi printr0un act ce se numeste certificat de casatorie.

La doar o saptamana dupa, am imbracat rochia pe care nu o voi mai imbraca niciodata in viata. Rochia alba de care imi voi aminti totdeauna. Domnul M.T. a dat dovada de o eleganta si de o finete deosebita. Ii multumesc lui Dumnezeu ca totul ne-a iesit bine si il rog sa aiba grija de sufletul celui drag mie plecat dintre noi.

Ce am mai facut nou? Ieri a fost prima mea zi de prospectare la Avon. Este destul de ciudat...eu...care in ultimul timp reuseam sa imi stapanesc emotiile, ieri nu reuseam sa vorbesc cu oamenii.

Si am mai facut ceva nou. Azi, am facut pentru prima data pizza de post si i-am dus si sotului meu la serviciu. Hmm...a fost delicioasa. Nu ca as vrea eu sa ma laud pentru ca...poate nu mi-a iesi atat de buna, dar a fost doar nororcul incepatorului.

Dragul meu cititor, ma retrag...vreau sa il mai stresez putin si pe Dl. Dostoievski pentru ca prea l-am lasat singur de ceva vreme...cat despre Fratii Karamazov...s-a cam asternut colbul pe ei.

M-ai pupat!

Adam B & Oliver - Honey (prod. by George Sunday & John Puzzle)

Lupta impotriva patimilor

"Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce, pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea lui Hristos"
- Gheronda, ce anume cerea Proorocul David atunci când spunea:"cu duh stăpânitor mă întăreşte"
- David cerea de la Dumnezeu să-i dea harisma de a-i conduce pe oameni. Dar şi fiecare om are nevoie de "duh stăpânitor", pentru că trebuie să se conducă pe sine însuşi, ca să nu-l conducă pe el patimile sale.
- Ce sunt patimile?
- Eu văd patimile ca pe nişte puteri ale sufletului. Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri. Însă atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârşirea binelui, vine aghiuţă, le exploatează şi ele devin patimi, iar apoi cârtim şi ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoinţa duhovnicească. Acela care nu este mânios şi nu are bărbăţie, nu poate cu uşurinţă să se pună pe sine la punct. Omul mânios, dacă-şi va folosi în viaţa duhovnicescă puterea pe care o are, este ca o maşină care-o ia pe drumul drept şi n-o mai poate ajunge nimeni. Dacă însă n-o valorifică şi nu se supraveghează pe sine, seamană cu o maină care merge cu viteză exagerată deraind la tot pasul.
omul trebuie sa cunoască puterile pe care le are şi să le întoarcă spre bine. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, va ajunge într-o stare duhovnicească bună. Egoismul, de pildă, să-l întoarcă împotriva diavolului şi să nu se dea bătut atunci când acesta vine şi-l ispiteşte. Înclinţia spre vorbărie să o sfinţească cultivând Rugăciunea lui Iisus. Nu este mai bine sa vorbească cu Hristos şi să se sfinţească, decât să flecărească şi să păcătuiască? Adică, omul poate deveni bun sau rău în funcţie de felul în care îşi va folosi puterile sufletului.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti- vol. V- Patimi şi virtuţi, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp 17-18

Sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu!

(...) Din moment ce binecuvantarea şi harul lui Dumnezeu vin asupra ta- Domnul Se întrupează, într-un fel anume, şi suferă pentru fiecare şi toate acestea se întâmplă ca sa ne mântuiască- de ce tu nu pricepi nimic, nu ai nicio dispoziţie să înţelegi? Rămâi acolo în cele pe care le ştii şi aşa cum le ştii tu! Înlăuntrul tău nu stăpâneşte Hristos, harul lui Dumnezeu, acel lucru ceresc care le luminează pe toate. De aceea vezi realitatea altfel. Te stăpâneşte omul cel vechi, te domină căderea: eşti dus, eşti purtat de aceasta stare şi te tânguieşti, suferi, înduri.

Ar trebui să te pocăieşti şi să spui:" Sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu, mă aflu sub pronia Lui. Este cu neputinţă ca Dumnezeu să nu le facă pe toate bune! Dumnezeu nu poate să-Şi piardă cumpătul. Se pare că trebuie sa mă pedepsească, se cade sa fiu constrâns, mi se cuvin toate câte mi se întâmpla!" Dacă spui aşa, pe toate le vei vedea altfel. Arată puţină răbdare, cu sentimentul ca te afli sub pronia lui Dumnezeu, cu gândul ca Acesta este prezent, te vede, te ştie, că El este Dumnezeu iubirii şi că ceea ce face, va face pentru că tu nu înţelegi altfel, nu primeşti învăţătura cea nouă dacă nu suferi mai mult sau mai puţin. Prin urmare, cu cât te vei smeri, cu cât te vei preda mai grabnic, cu cât vei spune mai repede "da", cu atât mai repede va veni nu doar soluţia, nu doar simpla rezolvare a lucrurilor, ci şi acea negrăită dulceaţa cerească.

Un ascet, având odată o durere în trupul lui şi gustându-le pe cele minunate, a simţit ce înseamnă să sufere şi să se folosească omul înlăuntrul durerii. De aceea, când suferinţă a plecat, I-a zis lui Dumnezeu:" Mai dă-mi şi altă durere!" Adică a avut asemenea experienţe binefăcătoare încât durerea nu mai conta. " Mai dă-mi şi altă durere-zicea el- ca să-mi vină o bucurie şi mai mare!"

Te şi necăjeşti gândind şi întrebându-te:"Din ce pricina nu vrem să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi, nu vrem să-L înţelegem, să dorim să-L urmam, să ne conformăm cu cele pe care le face Acesta, cu cele pe care ni le arată? Să intrăm în planul proniei Lui şi să păşim pe drumul pe care ni-l deschide El? În felul acesta, nu doar că suntem necăjiţi şi nefericiţi, dar nici buni creştini nu suntem. În cele din urmă, rămân fără rod toate ostenelile noastre şi orice lucrare pe care o facem- ca şi cea din ceasul acesta, când ne aflăm în slujbă- în timp ce ar putea să ne aducă mult mai mult, să ne folosească mult mai mult.

Vii şi pleci, faci una, faci alta, creştin de fiecare dată, şi abia-abia, cu greu, de vei răpi vreo mângâiere, şi aceea mai mult omenească decât dumnezeiască.

Frate, trebuie să ai curajul să-L laşi pe Dumnezeu să pătrundă cu harul Lui în străfundul sufletului tău ca să fie dărâmat turnul, să fie cucerită fortăreaţa, pentru ca să se împlinească lucrarea lui Dumnezeu, adevărata lucrare a lui Dumnezeu. Să se întâmple nu ceea ce este în închipuirea ta sau lucrul la care tu gândeşti, oricât de curată ar fi mintea ta, ci lucrarea harului lui Dumnezeu care este ceva ceresc, de care nici nu ai idee, ceva care te va face să te simţi ca şi cum ai fi înlăuntrul cerului, ca şi cum cerul ar fi înlăuntrul tău.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007, pp.9-11

"Opreste-te putin si ia aminte!"

Frate, ingaduie Dumnezeu sa ai o stramtoare, o durere, o suferinta, o greutate, ingaduie sa traiesti ceva care te copleseste pana in strafundurile existentei tale? Este o binecuvantare! Te cerceteaza Dumnezeu! Este ca si cum ti-ar spune: "Sunt aici! Opreste-te si ia aminte, intoarce-te si priveste-Ma! Nu te lasa coplesit de situatie, oricare ar fi aceasta! Vreau sa-ti dau ceva! Ce sa-ti dau? Pe Mine Insumi! Da, vreau sa-ti dau harul Meu si prin aceasta pe Mine Insumi si sa te fac Dumnezeu! Voiesc sa fii ceea ce sunt si Eu, adica Dumnezeu, pentru ca te iubesc, te doresc, pentru ca esti faptura Mea si pentru tine le-am facut si le fac pe toate."
In ciuda faptului ca ceea ce i se intampla omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate sa o vada astfel. Se gandeste ca nu rezista, socoteste ca durerea este prea mare, ca necazurile sunt coplesitoare, ca chinurile sunt irezistibile si zice: "Ce sa ma fac? Nu mai pot!" Lucrurile nu stau, insa, asa! Tocmai pentru ca suferi, pentru ca esti constrans, ca ai inlauntrul tau rani, ca vin asupra ta toate, ca nu mai exista nicio nadejde, nicio cale de iesire, nici sprijin sau mangaiere, tocmai pentru ca ti se intampla toate acestea, nu este numai un indiciu, ci insasi dvada prezentei Dumnezeu. Dovada ca Se preocupa de tine, ca El Se apropie de tine si chiar te atingi. Te vede, te stie, te intelege si vrea sa te miluiasca. Deci, opreste-te o clipa, ai putina rabdare si pune-ti nadejdea in Dumnezeu! De ce suferi atat de mult, de ce te simti atat de ranit, atat de descurajat, de ce crezi ca te sufoci, ca te pierzi? De ce? Nu din alta pricina, ci pentru ca inlauntrul tau exista multa impotrivire. Si iata cum lucreaza impotrivirea aceasta. Sa spunem ca exist o fortareata, o intaritura pe care vrajmasul o ataca. Cu cat cel care este in interiorul fortaretei opune mai multa rezistenta, cu atat atacatorul isi intareste mai mult puterile, isi inteteste atacurile ca sa cucereasca fortareata, sa sparga zidurile, sa darame portile, sa intre inauntru si sa o striveasca.
Daca aceasta imagine area acoperire in realitate, ea poate fi preluata si metaforic. Adica, adevarul din acest exemplu poate fi valabil si in relatia dintre Dumnezeu si suflet. Astfel, fie ca intelege, fie ca nu intelege cineva-desi nu este indreptatit sa nu inteleaga; in realitate nu doreste sa inteleaga, acolo in strafundul sufletului omenesc, exista ego-ul, placerea de sine,egoismul, in general toata tendinta de autonomie a omului fata de Dumnezeu, ca o fortareata care nu selasa cucerita cu nimic si de nimeni. Desi simti, intr-un fel sau altul, ca pe toatea acestea le ingaduie Dumnezeu pentru tine- ceea ce se intampla cu ceilalti este o problema- tocmai ca sa sparga portile, sa deschida drumul, sa intre inlauntrul tau harul Lui, tu te impotrivesti si zici:"Nu pot! Nupot!" Nu poti? Cu atat mai bine! Preda-te lui Dumnezeu! Spune-I "DA"! lui Dumnezeu! Si vei vedea cum se va usura grabnic durerea. Dar nu numai atat, ci si cum incetul cu incetul- cand incepi sa cugeti, cand te hotarasti sa iei putin seama la tine insuti, cand revii cu picioarele pe pamant, cand te smeresti si ai dispozitia sa intelegi exact ceea ce se intampla- vei vedea cu ochii tai si vei simti lucrarea harului lui Dumnezeu inlauntrul tau. Suferinta va incepe sa se indulceasca, sa devina cereasca, asa cum este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiasca si ca dulceata divina. Vei simti ca toata aceasta durere este de fat aplecarea lui Dumnezeu cu iubire asupra ta. Nu vei mai simti deloc ca Dumnezeu vrea sa te smereasca, sa te umileasca, sa te zdrobeasca, asa cum fac cateodata cei puternici care accepta sa-i ajute pe cei neputinciosi cu o pornire si cu un duh dispretuitor la adresa semenilor. Dumnezeu nu face asa!
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferintei)