eu cand vreau sa fluier...plang

Un film atat de laudat "eu cand vreau sa fluier, fluier"...am zis ca merita vazut. Da, intr-adevar merita vazut dar de mine...pentru ce? Pentru a vedea marea diferenta intre un om atat de ambitios si...mine? Niciodata nu fac ceva pana nu ascult si de cei din jurul meu dar...oricum daca le ascult parerea, de cele mai multe ori nu tin cont de ea...imi par cam ignoranta, cam greu de pornit la lucrurile la care ar trebui sa pornesc cu usurinta iar la chestii neinteresante...sunt prima. Dovada este si licenta mea lasata de izbeliste, sunt si cursurile de misiologie care ma asteapta ingaduitoare in bucutarie...iar eu...eu pierd vremea. Oare se va inventa vreodata vreo pastila impotriva pierderii vremii si a prostiei?
Daca da, voi fi prima care o va cumpara.

numaratoarea inversa part 1

Da, clar trebuie sa deschid doua procese: primul domnilor de la RADET care se pare ca au uitat sa mai trimita apa calda si in Ghencea si al doilea domnilor de la R.A.T.B care nu baga mai multe auobuze pe ruta Ghencea- Piata Unirii...si eu mi-am tocit toate flecurile pana la facultate si inapoi. Zilele astea pe langa faptul ca a plouat, am avut prilejul de a merge printre stropi...cand se oprea ploaia, plecam de acasa...prin parc pe la Izvor si imi tot vedeam de drumul meu...linistita si cu hainele calcate, nesifonate...daca ma mai urcam in autobuz...coboram si fara nasturi si cu hainele mototolite si cu o stare de voma...groaznica. Asa ca prefer sa imi umplu plamanii de aerul poluat al capitalei si sa merg sprintena spre locurile care prezinta interes pentru mine. Poate in curand voi ajunge la cursuri imbracata in blugi, cu adidasi, cu sapca pe cap si castile in urechi...dupa vreo tura de alergare prin parc.

Licenta...0

plimbare

Azi, in parc in Cismigiu...parca toata lumea era rupta dintr-o poveste. Toata lumea glumea, alerga, se juca...iar eu si D. spuneam povesti pe o banca...:))
A fost funny...as fi avut chef de alergat dar...ma intorc eu in Tineretului si alerg zilnic...nu...nu pot lasa straturile sa se depuna...nu la mine!...oricum sunt destule, daca mai vin si altele...
O multime de floricele, de vrabiute, de porumbei...ce frumos!
Iarba, copaci, floricele, senin...prea am spus multe de bine...si ape murdare...trebuia sa mai adaug. Este 05:00...m-as plimba si probabil daca as fi fost acasa si tati m-ar fi auzit...in cazul in care mai era si vara...ma lua la fan. Chiar placut...dar cand incep toate lacustele pamantului sa-ti fluiere in urechi...ti se taie firul
M-ati pupat!

dizgratios!

Well... nimic nou sub soare...in lumea asta prost facuta... da...azi in metru: se urca o tipa de la Eroilor si se arunca vijelios pe un scaun, o canapea, banca...loc disponibil sau cum vreti sa-i spuneti...ziceai ca-i posedata. Un par lung si cret prins cu zece mii de creioane, in mai multe randuri si feluri, din cauza caldurii parea si slinos...cah si scarbos pe deasupra. O rochie cu toate culorile posibile atarna de pe ea de parca ar fi fost asezata cu furca...un gat lung si gros, un decolteu maaaaare, aproape de buric iar pe sub rochie nu avea nici bustiera si nici sutien...pe care sa se aseze rochia...era pur si simplu plata...nici eu nu sunt inzestrata dar...se mai pot aranja anumite chestii...le mai poti ascunde...nu umblii ca lalaia...Loool. Mergem mai departe...rochita a avut candva un cordon care se pare ca de data asta nu a mai fost folosit...si totusi...se aseaza pe corp mai ales ca este dintr-un material elastic...si ajunge pana undeva deasupra rotulei. Dupa ce ca o tornada s-a asezat pe acel loc liber...se cracaneaza destul de mult, isi tranteste ghiozdanul pe care l-a avut in spate pana acum, intre picioare jos si peste, o sacosa de la Carrefour in care avea chestii pentru treburi administrative*. Chiar daca era cu gatul, mainile si pieptul dezgolite, tipa purta niste drsuri cu sclipici, un verde spre kaki si cizme negre...GOD...unde traiesc oamenii astia? UNDE?!! Vecina de banca...o tanara de vreo 20 de ani (maxim), cu blugi albastrii, un tricou verde si opincute negre...isi ridica putin ochii din carte si o priveste pe tanara cu rochie colorata. Primul fenomen de om...ciudatica noastra...incepe sa se scarpine pe cap, avea unghiile mari si apoi se uita mirata la ce a adunat de pe propriul scalp...se scarpina bine inca o data si apoi se scobeste cu unghiile de la mana cealalta pe sub unghiile cu care s-a scarpiant si se sterge pe rochie. Tipa cu tricou verde...icneste...a vomita... cred si se ridica instantaneu de pe scaun...si SALVATA DE CLOPOTEL...am ajuns la Izvor si a coborat. Fara sa se sinchiseasca a-si mai strange catusi de putin picioarele, aproape de Unirii tipa noastra isi ia rucsacul in spate, punga pe mana si isi vede de drumul ei...scobindu-se in nas si scarpinandu-si teasta glorios.
Si totusi...suntem fete...cah...daca as fi baiat, mi-ar fi scarba sa ma uit la asa ceva!!!!!!

tu!

Ai un mod incredibil de a scoate oamenii din sarite! Te-as lipi cu dublu adeziv de asfalt si as trece cu tancul peste tine, apoi ti-as razui de acolo ramasitele si le-as arunca la pesti...sa te manance si sa nu mai stie nimeni nimic de existenta ta...!!!

Pai...

Deci...chiar trebuie sa scriu asta...a fost cea mai scarboasa chestie traita de mine in ultimii 3 ani...adica, asa cum va dati seama, de cand am venit in Bucuresti.

Pai...azi a fost o zi plina...chiar plina. Am plecat de dimineata (la ora 5) de acasa pentru a-mi ajuta bunul fratior in a mege in "parcul biznisurilor" dupa cum zice el si pentru a participa la o licitatie. Foarte tare! Dupa asta trebuia sa ajung la facultate pentru examenul la Dogmatica... si am ajuns. Ajutata de ea, M. si de El, am facut aproape tot. Slava Domnului ca a trecut si asta...mai am 4 si gata. Dupa examen, am stat la sediu de am completat acele formulare cu 2%, am cautat adresele, am dat telefoane peste telefoane si...am fost la posta. Am trait niste sentimente...ciudate. Incerc sa fiu stapana pe mine, dar este el ciudat sau eu ciudata? Nu pot descrie ce s-a intamplat la posta pentru ca nu s-a intamplat ceva anume de fapt, dar au fost niste sentimente stranii, dar stranii rau. Ma intorc la sediu sa imi iau bagajul si ma suna E. pentru a ma intreba daca mai sunt prin facultate si daca merg acasa. Bineinteles ca mi-am luat lucrurile si am plecat...dar...acum vine partea scarboasa... Ne urcam in 385 de la Piata Unirii si incepem sa vorbim ca doua gaite despre tot ce am facut azi. Langa noi se posteaza un vlajgan care duhnea a borhod de la o posta. La inceput se tine de bara de sus apoi se tot apropia de noi si imi urmarea cuvintele cum ieseau din gura de parca ar f sarit pe mine. Ma dau putin mai in spate crezand ca si E. va veni dupa mine dar...pauza...E. ramane in coltul ei, parand ca nu a inteles ceva. Incepe si ea sa-mi povesteasca si acest duhnitor vlajganos acum nu se mai tinea de bara de fier ci isi lipise mana lipicioasa de la bautura si cine stie ce alte scarbarii pe geam...incepand sa lase o dura asemeni tipei din Titanic...in "faza cea mai tare a filmului:. Ideea este ca Jane a tras destul de repede mana pe acel geam...ei bine, acest...individ isi lasa mana sa alunece lasciv, lasand in uma o dara asemeni unui melc balos..si parea ca se sprijina tot mai mult cu tot corpul de geam, intrand intre mine si E. Ma intorc cu spatele si fac vreo trei pasi dar vad ca E. nu face nimic si o chem. Cand in sfarsit vine, pentru ca ii tot spuneam intr-o disperare sa vina...se intoarce si buricul pamantului si se infige in spatele ei...o trag de mana mai inspre mine si...din greseala imi arunc privirea la...pantalonii tipului. Avea pantaloni de trening visinii si...si...si...era extrem de excitat. Ce scarbos...omul asta se uita la noi si s-a excitat, ba mai mult aproape ca s-a urcat peste noi...unde mai pui ca aproape se infipsese in E. Am tras-o de mana si am mers pana in capatul celalalt al autobuzului iar el...se straduia sa vina dupa noi...norocul nostru a fost ca eram la Izvor si intorcea autobuzul iar el nu avea indeajuns de multa putere pe picioare pentru a circula printre imbulzeala de oameni din autobuz. Coboram la Izvor iar el ne urmareste si coboara si el...am zis ca o sa pice cerul pe mine...GOD! Norocul nostru a fost ca domnul BIG venise deja si ne-am urcat in masina lui si am plecat. Cand i-am povestit despre libidinosul asta din autobuz el a inceput sa rada si m-a intrebat ca de ce nu am zis..."hai domnule, iti dai drumul, pentru ca eu mai am un pic si cobor!"...si asta alt traznit din alt colt. Cum totul este bine cand se termina cu bine, am iesit cu el la o cafea si cu E...si seara a venit peste noi spunand bancuri, glume si glumite si razand in hohote. Adica...ne-am mai destins...

multumesc!

iti multumesc pentru ca la noi ai venit!

iti multumesc pentru ca te-ai implicat!

iti multumesc pentru ca desi nu stiai ceva despre noi ai continuat sa te implici, ai continuat sa ne ajuti!

iti multumesc pentru ceea ce ai facut la Targul Educatiei!

iti multumesc pentru ca ai venit pe strada sa stai de vorba cu cersetorii!

iti multumesc ca esti tu!

iti multumesc pentru ceea ce esti!

iti multumesc pentru cum esti!

iti multumesc pentru simplul fapt ca mi-ai dat posibilitatea de a te cunoaste!

ITI MULTUMESC PENTRU CA EXISTI!

sambata pe afara...

In penultima zi din saptamana aceasta am hotarat cu cativa colegi din asociatie sa mergem si sa incercam sa stam de vorba cu cersetorii de pe strada, sa schimbe cineva cate o vorba cu ei si sa ii mai intrebe de sanatate, de una, de alta. Am intalnit oameni care au acceptat sa stea de vorba cu noi si altii care pur si simplu si-au luat ziarul de sub fund si au plecat lasandu-ne cu gura cascata...nestiind de ce pleaca, de ce ne lasa cu ochii in soare.

Batranelul de langa biserica Sfantul Spiridon...de trei ani si jumatate in carucior, din cauza tigarii. Sofer la Petrom a facut curse in intreaga Europa. Cea mai tare experienta a trait-o in Irak, in timpul razboiului cu Iran. Familia l-a parasit iar acum stie ca pretuieste doar ziua de azi si daca si cea de maine va fi tot a lui, o va pretui si mai mult. Nu ne venea sa credem cat de lucid este omul acesta iar cand il ascultam cum vorbeste despre moarte am ramas ca si cand am fi fost pusi la zid. Dupa discutia cu el, i-am gasit pe Gina si pe Marin, care se cinsteau in parc, cu bere si primisera chiar si o sticla de suc. M-a pupat Gina de m-a facut numai bale si a inceput sa imi povesteasca despe ceasul ei aurit si despre telefonul fara de care a ramas din nou. Am plecat si de langa ei si am ajuns la tanti Irina, babuta total nevazatoare care sta pe pod peste Dambovita, de dimineata si pana seara, la cersit. O babuta cu un suflet minunat, cu o dragoste imensa pentru tot si pentru toate. Te durea inima daca stateai sa o asculti cum a fost renegata de familie, de frati si de surori si cum este ingrijita de fiica sa, oarba la randul sau. Mai departe, langa magazinul Carrefour de la Unirii l-am intalnit pe nenea Laurentiu, imobilizat intr-un carucior cu rotle si acesta, tatal a doi copii si capul unei familii ce in curand ajunge in strada. Vor ramane fara casa pentru ca...ei stiau ca au cumparat casa de la stat dar se pare ca aceasta casa a avut proprietari care au castigat procesul si si-o vor revendica. O familie amarata va ramane sub cerul liber...Mai departe am gasit.....cireasa de pe tort. O femeie ca la 60 de ani cu care am stat putin de vorba...fusese 40 de ani inginer proiectant la drumuri si poduri, are un fiu de 40 de ani, suferind de diabet insipid...eu nu am auzit de acest tip de diabet dar daca dumneaei zicea ca fiul sau sufera de asta, poate ca exista...Am intrebat-o in ce domeniu a lucrat si daca a lucrat la C.A.P. in perioada tovarasului...dar m-a privit de parca mi-ar fi aruncat un turture de gheata de o jumatate de metru direct in cap...si m-a intrebat rastit"AM MUTRA DE C.A.P.-ISTA, DOMNISOARA?!!!" Nu am mai stiu ce sa mai zic, pentru cateva secunde am ramas blocata si mi-am cerut scuze. Nu aveam de unde sa stiu in ce domeniu lucrase in primul rand...si mai ales cand a zis ca avea o pensie de 1200 ron si ca fiul sau de 600 ron, ma intrebam ce mai cauta in strada?!!! Sunt multi alti oameni care nu primesc nici pe jumatate cat au ei...si totusi ei nu mai stau in strada. Aceasta batrana locuia in zona Tineretului doar cu fiul sau...unicul sau fiu!!! Am lasat-o si pe aceasta si am plecat mai departe inspre Universitate si langa magazinul de incaltaminte MEI ne-a fost dat sa gasim altceva. O batrana care ne-a luat peste picior: dupa ce am intrebat-o cum o cheama si bineinteles s-a prefacut ca nu ma aude, mi-a raspuns ca a ajuns acolo cu taxi-ul. O intrebasem cum a ajuns in strada la cersit, referindu-ma la..."din ce cauza?" iar ea mi-a raspuns ca a venit cu taxiu-il. Poate ca chiar ajunsese cu taxi-ul...in fine. O intrebam cu o cheama din nou, si cum o duce cu sanatatea...cand, mare ne-a fost mirarea si mie si A. si lui O., babuta noastra s-a ridicat, si-a luat ziarul de sub fund si a plecat dupa colt, vis-a-vis de biserica Sfantul Gheorghe. Nu ne venea sa credem ca ne-a lasat cu ochii in soare. Am lasat-o in pace sa isi vada de ale ei si am plecat si noi...cersetorii parca intrsera in pamant. Credeam ca ii vom gasi pe langa biserici dar...pauza. Am facut cale intoarsa catre Piata Unirii pe partea celalata fata de cea pe care mersesem catre Univesritate si am mai gasit doua batranele, una dintre ele mi-a spus ca este surda iar cealalta pentru a ma expedia, mi-a spus ca este din Teleorman, ca este de departe, foarte departe si ca doarme in gara.

La ce concluzie am ajuns dupa aceasta experienta traita de A. si de O.? A fost ca...nu puteam intra in lumea lor, oricat de mult am incerca. Suntem inca niste copiii in fata sortii, a vietii si inca traim cu imaginea unui roz perfect asupra intregii lumi. As vrea sa mai avem astfel de activitati dar nu stiu cat de imbucuratoare ar fi. Sa vezi lacrimi pe fata unui om si sa sti ca nu il poti ajuta cu nimic, este groaznic. Este un sentiment straniu de neputinta...ca si cum te-ai afla fata in fata cu moartea si ai sti ca nu mai poti face nimic. Daca am fi avut fiecare dintre noi o stare financiara mai buna si am fi putut ajuta macar un om, am fi zis ca am reusit sa facem un bine macar, dar pentru ca mergem si stam de vorba cu ei, nu le facem altceva decat sa le mai stoarcem niste lacrimi si atat...

greu

Azi, ca tot studentul in sesiune, am mai avut un examen: Dogma si Spiritualitate...pffffffffff...Sfantul Diadoh al Foticeii si Sfantul Maxim Marturisitorul si Calist Patriarhul cred ca ma bateau daca mai traiau si ma vedeau in ce hal le incurc invataturile. Dar, cum totul este bine cand se termina cu bine, am iesit a doua din clasa si mi-am vazut de treaba mea...adica am cautat o Sectie Financiara in Bucuresti, la Piata Unirii gandindu-ma ca este o zona centrala si ca as putea gasi, dar...pauza! Toata lumea dadea din coate. Am intrat pe la vreo doua banci sa vad daca angajatii stiu dar ei erau si mai paraleli. Un politist se uita la mine cam libidinos, asa ca mi-am purtat picioarele pana la el si l-am intrebat. Extrem de gentil, si-a sunat un coleg si l-a intrebat daca stie de o sectie financiara...si m-a trimis prin spatele magazinului Unirea, pe o strada...Negru Voda. Acum... stiu de Bibescu Voda, pe langa Sfanta Ecaterina, de Radu Voda, cea care duce la manastire...dar nu-i dadeam de cap strazii Negru Voda. Intru necajita pe strada cu biserica Sf Spiridon si intreb la doamna de la xerox...trebuie sa precizez ca eram cu cele doua colege de suflet: A. si E., care iesisera de la examen si bineinteles ca trebuia sa ne limpezim creierul, facand o plimbare si cautand...Sectia Financiara. Langa magazinul doamnei de la xerox, este un magazin cu obiecte bisericesti iar fetele au intrat acolo pentru a intreba si ele ceea ce ma interesa pe mine de fapt. La cateva secunde ne intalnim in fata magazinelor, fetele cu balele scurse pana la piept iar eu...nelamurita. A. a inceput sa-l injure pe tipul care vindea obiecte bisericesti pentru ca era imbracat in blugi...care erau foarte bine asezati pe al sau posterior si o camasa pe care o purta descheiata la vreo sase nasturi aratandu-si astfel pieptul dezgolit si doua patratele. Acum...A. nu era suparata ca era asta intr-o tinuta neadecvata pentru un astfel de magazin ci pentru ca nu-i putea vedea si restul patratelelor. GROAZNIC! Dar...dupa aceasta tragedie existentiala a A. am aflat ca in capatul strazii este aceasta locatie pe care o cautam cu atata interes. Despre E. nu am pomenit nimic pentru ca ea era oripilata dupa ce a iesit din magazin. Asadar, am mers pana in capatul strazii si am gasit aceasta cladire...pe care scria mare: TAXE SI IMPOZITE. Adica, nici aici nu era bine. Cel putin doamna de la ghiseu ne-a spus ca ceea ce cautam noi vom gasi doar daca vom merge pana la Brancoveanu, nr.2. Asa ca ne-am intors pana in dreptul facultatii, unde m-am despartit de fete, ele au plecat catre ale lor casute iar eu m-am intors la...sala de lectura, pentru ca la ora 19 aveam mare sedinta cu colegii din redactia revistei ASTO. A fost cea mai productiva sedinta posibila. Din 9 membrii care suntem in redactie...fuseram 3 si biata An. care se sacrifica mereu pentru asociatie. Bineinteles ca totul este bine cand se termina cu bine. Doamna V. stiind ca noi ne vom intalni in seara aceasta, ne-a dat o bucata maaaare de tort iar cine nu a fost prezent la sedinta, sa-si puna pofta'n cui pentru ca-l mancaram noi pe tot.

Gata, ca am dat prea multe informatii si formularele cu 2% tot nu le-am trimis. Asta fuse si se duse...o zi grea din viata mea. M-ati pupat!

dorinta

Asemeni lui Timio, lui Lambru, ucigasei (Angheliki), Mariantei si parintelui Ierotei mi-as fi dorit sa fim si noi. Ce folos ca avem o casa, ca avem cu ce ne hrani si cu ce ne imbraca daca nu exista intelegere? La ce bun...stie toata lumea ca ne intelegem daca...tu ca in Baltagul incerci sa omori...cu un topor pe ai nostrii parinti, daca N. vine si te calca in picioare dupa aproximativ 10 ani? Acum stii ca bataia doare? Nu esti indeajuns de istet pentru ati dai seama ca paharul s-a umplut si ca a fost o razbunare pentru toate.

Preferam sa fiu asemeni Mariantei, luata de un suflet cald dintr-un orfelinat si in ziua casatoriei sa apara un strain care se da drept tatal nostru si sa ne spuna ca eu si mirele suntem frati. Preferam sa stiu ca mi-am gasit un frate...dar urasc modul in care am decazut cu totii. Sa fie melancolie ceea ce simt acum? Sa tind a crede ca lacrimile care-mi siroiesc pe obraji si se innoada in barbie sunt doar datorita subiectului cartii pe care tocmai am ispravit-o? Nu, este o dorinta nebuna de a fugi, de a ma ascunde, de a ma refugia...as vrea sa fiu intr-un tinut pustiu, unde un tipat sa nu-mi fie auzit decat de animalele salbatice...dar stau si ma gandesc la faptul ca chiar sunt intr-o jungla...doar ca tipatu-mi este interior si oamenii care sunt dispusi sa-ti dezvaluie interiorul sufletului sunt inexistenti.

DE CE?! DE CE?!!!

compatimire

Eu...sincera sa fiu, nu as sta sa citesc nicidecum postarile de pe acest blog. Daca l-as gasi, poate ca mi-as arunca ochii peste el dar nicidecum nu as sta sa citesc toate prostiile postate pe el. Mi se par de prost gust si mai ales, neinteresante, total neinteresante. Asa ca...dragii mei cititori, imi pare rau ca va dezamagesc dar citindu-mi postarile, ori nu aveti nici un fel de gust in a citi ceva, nu faceti nici o selectie, ori aveti prea mult timp liber...ori ma cunoasteti dar nu indeajuns si vreti sa va dati seama ce-mi mai zace in minte. Ei bine, o sa va spun eu ce-mi zace in minte: NIMIC! Este un nimic imens, incomensurabil, infinit....pana si ultimul neuron pe care il mai aveam mi-a murit de singuratate, nu a gasit niciunul nici macar de imprumut pentru a se fecunda.

Acestea fiind spuse, va compatimesc inca o data daca mai treceti pe aici si va doresc...vizionare placuta...in alta parte sau, de ce nu?...lectura placuta...in alta parte.

o zi...unica!

-Mergi la biserica?

-Da...as vrea...

-Mergi macar tu, daca vrei si poti, te rog...

Ma ridic din pat si desi este destul de tarziu, imi fac tabieturile de dimineata si plec la biserica insotita de a mea nepoata in varsta de 19 ani, care nu vrea sa participe la Sfanta Liturghie din motive bine intemeiate- spune ea. Incerc sa o inteleg si merg in continuare iar in momentul in care pasesc peste pragul bisericii toate capetele batranelelor se indreapta spre mine. Ca de obicei, incepe forfota a venit acasa! a venit acasa!, se aude soptit din fiecare colt al bisericii. Ma incanta ideea de a se crea rumoare in jurul meu, dar asta doar in cazuri pozitive, bineinteles. Desi am invatat ca nu este bine sa ne mai inchinam la toate icoanele din biserica daca Slujba deja a inceput, respect traditia locului si merg sa ma inchin cuviincios pentru ca daca nu as face-o as fi considerata ca fiind lipsita de respect pentru traditia locului si parintii mei ar fi ponegriti si judecati de faptul ca nu m-au educat bine. Nu imi vine sa cred ca acum ajung cu capul la candelele la care altadata ma uitam de undeva de jos. Biserica este primitoare, calda, luminoasa si ma primeste...am acelasi sentiment ca atunci cand dupa o saptamana de joaca sau de munca veneam la biserica si ma simteam ca acasa. Acelasi sentiment se trezeste in mine si simt cum inima mi se umple de bucurie. Duc pomelnicul la Sfantul Altar iar parintele ma intampina cu un zambet larg si cu un bine ai venit! spus mai mult din privire.

Imi reiau locul de altadata, cel din stanga, din spate..de langa usa si cu capul plecat incerc sa ascult Sfanta Liturghie, sa ma concentrez si sa ma rog, dar ma podidesc lacrimile si-mi amintesc de copilarie, de zilele in care mergeam cu mama la biserica, de zilele in care ea era internata si mergeam singura rugandu-ma sa se insanatoseasca si atunci lacrimile curgeau siroaie pe obraji-mi fragezi de copil. Plangeam si-n interior auzeam cum un strigat nebun incerca sa se dezlantuie, cum incercam sa vorbesc cu Cineva si uneori aveam impresia ca nu ma aude iar acest tipat era din ce in ce mai puternic. Niciodata nu il exteriorizam...dar era...se inalta in inaltul cerului si ramanea acolo pentru ceva timp, apoi se intoarcea cu un raspuns.

Dupa predica parintelui, aproape toata batranelele m-au incojurat si au venit cu o avalansa de pupaturi asupra mea si cu o tornada de intrebari.

Ma intorc acasa si dupa obisnuita parada a modei facut-a de a mea nepoata, ne asezam impreuna la masa si le cantam parintilor LA MULTI ANI! pentru ca azi implinesc 39 de ani de casnicie. Sunt 39 de ani de cand e au spus DA hotarat, 37 de la venirea primei surioare, 35 de la venirea pe lume a fratelui mai mare, 33 de cand s-a nascut sora mijlocie, 30 de la aparitia fratelui mijlociu si...aproximativ 22 de cand si eu ma numar prntre cetatenii acestei lumi.

Depanam aminitiri placute iar vremea le aminteste parintilor veselia din ziua nuntii cand a foat la fel de cald si de placut, cand toata lumea s-a distrat...insiruind toate aceste amintiri, ne dam seama de cat de impliniti suntem, de cat de multe daruri primim de la Dumnezeu. Nu degeaba"am batut eu ieri un tort"

La multi ani dragii nostri parinti! Sa ne traiti cat mai multi ani, fericiti si sa ne iertati pentru perii albi pe care-i aveti.

Va iubim!

La multi ani!