Asemeni lui Timio, lui Lambru, ucigasei (Angheliki), Mariantei si parintelui Ierotei mi-as fi dorit sa fim si noi. Ce folos ca avem o casa, ca avem cu ce ne hrani si cu ce ne imbraca daca nu exista intelegere? La ce bun...stie toata lumea ca ne intelegem daca...tu ca in Baltagul incerci sa omori...cu un topor pe ai nostrii parinti, daca N. vine si te calca in picioare dupa aproximativ 10 ani? Acum stii ca bataia doare? Nu esti indeajuns de istet pentru ati dai seama ca paharul s-a umplut si ca a fost o razbunare pentru toate.
Preferam sa fiu asemeni Mariantei, luata de un suflet cald dintr-un orfelinat si in ziua casatoriei sa apara un strain care se da drept tatal nostru si sa ne spuna ca eu si mirele suntem frati. Preferam sa stiu ca mi-am gasit un frate...dar urasc modul in care am decazut cu totii. Sa fie melancolie ceea ce simt acum? Sa tind a crede ca lacrimile care-mi siroiesc pe obraji si se innoada in barbie sunt doar datorita subiectului cartii pe care tocmai am ispravit-o? Nu, este o dorinta nebuna de a fugi, de a ma ascunde, de a ma refugia...as vrea sa fiu intr-un tinut pustiu, unde un tipat sa nu-mi fie auzit decat de animalele salbatice...dar stau si ma gandesc la faptul ca chiar sunt intr-o jungla...doar ca tipatu-mi este interior si oamenii care sunt dispusi sa-ti dezvaluie interiorul sufletului sunt inexistenti.
DE CE?! DE CE?!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu