-Mergi la biserica?
-Da...as vrea...
-Mergi macar tu, daca vrei si poti, te rog...
Ma ridic din pat si desi este destul de tarziu, imi fac tabieturile de dimineata si plec la biserica insotita de a mea nepoata in varsta de 19 ani, care nu vrea sa participe la Sfanta Liturghie din motive bine intemeiate- spune ea. Incerc sa o inteleg si merg in continuare iar in momentul in care pasesc peste pragul bisericii toate capetele batranelelor se indreapta spre mine. Ca de obicei, incepe forfota a venit acasa! a venit acasa!, se aude soptit din fiecare colt al bisericii. Ma incanta ideea de a se crea rumoare in jurul meu, dar asta doar in cazuri pozitive, bineinteles. Desi am invatat ca nu este bine sa ne mai inchinam la toate icoanele din biserica daca Slujba deja a inceput, respect traditia locului si merg sa ma inchin cuviincios pentru ca daca nu as face-o as fi considerata ca fiind lipsita de respect pentru traditia locului si parintii mei ar fi ponegriti si judecati de faptul ca nu m-au educat bine. Nu imi vine sa cred ca acum ajung cu capul la candelele la care altadata ma uitam de undeva de jos. Biserica este primitoare, calda, luminoasa si ma primeste...am acelasi sentiment ca atunci cand dupa o saptamana de joaca sau de munca veneam la biserica si ma simteam ca acasa. Acelasi sentiment se trezeste in mine si simt cum inima mi se umple de bucurie. Duc pomelnicul la Sfantul Altar iar parintele ma intampina cu un zambet larg si cu un bine ai venit! spus mai mult din privire.
Imi reiau locul de altadata, cel din stanga, din spate..de langa usa si cu capul plecat incerc sa ascult Sfanta Liturghie, sa ma concentrez si sa ma rog, dar ma podidesc lacrimile si-mi amintesc de copilarie, de zilele in care mergeam cu mama la biserica, de zilele in care ea era internata si mergeam singura rugandu-ma sa se insanatoseasca si atunci lacrimile curgeau siroaie pe obraji-mi fragezi de copil. Plangeam si-n interior auzeam cum un strigat nebun incerca sa se dezlantuie, cum incercam sa vorbesc cu Cineva si uneori aveam impresia ca nu ma aude iar acest tipat era din ce in ce mai puternic. Niciodata nu il exteriorizam...dar era...se inalta in inaltul cerului si ramanea acolo pentru ceva timp, apoi se intoarcea cu un raspuns.
Dupa predica parintelui, aproape toata batranelele m-au incojurat si au venit cu o avalansa de pupaturi asupra mea si cu o tornada de intrebari.
Ma intorc acasa si dupa obisnuita parada a modei facut-a de a mea nepoata, ne asezam impreuna la masa si le cantam parintilor LA MULTI ANI! pentru ca azi implinesc 39 de ani de casnicie. Sunt 39 de ani de cand e au spus DA hotarat, 37 de la venirea primei surioare, 35 de la venirea pe lume a fratelui mai mare, 33 de cand s-a nascut sora mijlocie, 30 de la aparitia fratelui mijlociu si...aproximativ 22 de cand si eu ma numar prntre cetatenii acestei lumi.
Depanam aminitiri placute iar vremea le aminteste parintilor veselia din ziua nuntii cand a foat la fel de cald si de placut, cand toata lumea s-a distrat...insiruind toate aceste amintiri, ne dam seama de cat de impliniti suntem, de cat de multe daruri primim de la Dumnezeu. Nu degeaba"am batut eu ieri un tort"
La multi ani dragii nostri parinti! Sa ne traiti cat mai multi ani, fericiti si sa ne iertati pentru perii albi pe care-i aveti.
Va iubim!
La multi ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu