Privesc de la etajul 7 al blocului cu 8 etaje si incerc sa imi imaginez unde as cadea si cum ar fi acest impact cu pamantul. Daca nu mi-as lua avant as cadea direct pe pamantul proaspat sapat de omul cu lopata care de cate ori treceam pe langa el se oprea si parca ar fi vrut sa spuna ceva. Il salutam si imi vedeam de drum, intrand in bloc, asteptand liftul, intrand in el si pana sa apas butonul pe care scrie mare cat toate zilele un 7, privindu-ma indelung in oglinda si intrebandu-ma ce rol indeplinesc. De ce exist? De ce nu pot da timpul cu doi ani inapoi? Sau cu 3?... Da, ar fi fost mult mai bine sa ma intorc cu 3 ani in timp si acum sa ma pregatesc sa plec de acasa. Se spune ca nu este bine sa regreti, sa nu traiesti in trecut...ci sa vezi totul in viitor. Dar cum sa faci asta? Cum sa dai uitarii totul? Cum? CUM?!
Daca mi-as lua avant as cadea printre crengile zarzarului de dedesubt si probabil m-as si zgaria putin. Sunt prea sado-maso daca vreau sa imi imaginez cum as fi acolo jos, plina de sange, cu capul spart, cu dantura rupta, cu mainile frante si cum un medic ar cobori din ambulanta pentru a ma duce la spital. Mi se ia pulsul si... se constata ca nu am murit. Pe drum insa, ma trezesc si constientizez ca sunt in ambulanta. Incerc sa imi tin respiratia pentru ca nu mai vreau sa traiesc. Le cer oamenilor de langa mine sa ma lase sa mor dar se pare ca ei nu ma inteleg si intr-un buzunar imi descopera telefonul in care citesc ceea ce pe mine ma darama si mai mult cand ii aud..."Mi-ar placea sa devina realitate visul meu...(de aseara)...dar este imposibil... nu vreau sa te indragostesti... nu vreau sa suferi...visul tau este imposibil...la un moment dat ar fi putut deveni realitate...acum doi ani...esti un copil...visul meu...nu inseamna a profita de tine...inseamna a face ceea ce simt...ce imi doresc...probabil ma vei judeca gresit...eu am fost sincer cu tine...chiar daca inima simt ca te indeamna la pacat, tu nu vei avea curajul...din cauza ratiunii...in viata este bine uneori sa asculti si inima...astept un raspuns de la tine, dar te rog vreau sa fie ultimul mesaj. Te rog sa stergi numarul, sa stergi mesajele...sa uiti ca ma cunosti...este mai bine pentru tine...visul meu daca ar fi devenit realitate nu inseamna ca esti pe locul doi sau intai...era pur si simplu un vis...un vis frumos...oricum,au fost niste fiori dulci...nu am curaj sa ma gandesc la ce ar fi fost daca visul meu a fi devenit realitate...dar stiu ca este imposibil...iti doresc numai bine si sa ma ierti pt tot...pt sinceritatea mea. Uita-ma...renunta la mesaje, la nr de tel...din mesajul anterior am inteles ca nu vreau sa suferi...ca iti pot face rau. Ma retrag definitiv. Iarta-ma...
De ce l-au mai citit inca o data? Il stiam pe deasupra...nu am putere sa le spun sa se opreasca si sa nu mai caute in telefonul meu dar se pare ca in inbox mai gasesc un mesaj care le atrage atentia, de la acelasi numar...0740....."Parca nu jurai niciodata...iti voi respecta alegerea...nu o sa te mai privesc"insistent"...nu o sa te caut...nu o sa vb cu tine deloc...nici macar sa te salut...imi pare rau, par pt tine este mai bine asa...nu vreau sa suferi vreodata din cauza mea...ai grija de tine, copil frumos"
Ghioceii galbeni de jos nu par a vrea sa fie striviti de un om care degeaba face umbra pamantului...Mi-e mila de ei, de mine, nu! Mi-am facut dus mai devreme si stau afara iar vantul sufla destul de puternic asa ca ma retrag din gandurile mele de sinucidere, intru in camera, ma imbrac si merg la biserica...este 10:30 si ajung si eu la Sfanta Liturghie unde oamenii par stranii. Ma ascund undeva in spate si las lacrimile sa curga si sa imi ude maneca hainutei.
Sfanta Liturghie se termina si nu vad decat icoana Maicii Domnului,spre care ma si indrept imediat dupa ce m-am miruit. Aici dau frau liber lacrimilor...
Daca mi-as lua avant as cadea printre crengile zarzarului de dedesubt si probabil m-as si zgaria putin. Sunt prea sado-maso daca vreau sa imi imaginez cum as fi acolo jos, plina de sange, cu capul spart, cu dantura rupta, cu mainile frante si cum un medic ar cobori din ambulanta pentru a ma duce la spital. Mi se ia pulsul si... se constata ca nu am murit. Pe drum insa, ma trezesc si constientizez ca sunt in ambulanta. Incerc sa imi tin respiratia pentru ca nu mai vreau sa traiesc. Le cer oamenilor de langa mine sa ma lase sa mor dar se pare ca ei nu ma inteleg si intr-un buzunar imi descopera telefonul in care citesc ceea ce pe mine ma darama si mai mult cand ii aud..."Mi-ar placea sa devina realitate visul meu...(de aseara)...dar este imposibil... nu vreau sa te indragostesti... nu vreau sa suferi...visul tau este imposibil...la un moment dat ar fi putut deveni realitate...acum doi ani...esti un copil...visul meu...nu inseamna a profita de tine...inseamna a face ceea ce simt...ce imi doresc...probabil ma vei judeca gresit...eu am fost sincer cu tine...chiar daca inima simt ca te indeamna la pacat, tu nu vei avea curajul...din cauza ratiunii...in viata este bine uneori sa asculti si inima...astept un raspuns de la tine, dar te rog vreau sa fie ultimul mesaj. Te rog sa stergi numarul, sa stergi mesajele...sa uiti ca ma cunosti...este mai bine pentru tine...visul meu daca ar fi devenit realitate nu inseamna ca esti pe locul doi sau intai...era pur si simplu un vis...un vis frumos...oricum,au fost niste fiori dulci...nu am curaj sa ma gandesc la ce ar fi fost daca visul meu a fi devenit realitate...dar stiu ca este imposibil...iti doresc numai bine si sa ma ierti pt tot...pt sinceritatea mea. Uita-ma...renunta la mesaje, la nr de tel...din mesajul anterior am inteles ca nu vreau sa suferi...ca iti pot face rau. Ma retrag definitiv. Iarta-ma...
De ce l-au mai citit inca o data? Il stiam pe deasupra...nu am putere sa le spun sa se opreasca si sa nu mai caute in telefonul meu dar se pare ca in inbox mai gasesc un mesaj care le atrage atentia, de la acelasi numar...0740....."Parca nu jurai niciodata...iti voi respecta alegerea...nu o sa te mai privesc"insistent"...nu o sa te caut...nu o sa vb cu tine deloc...nici macar sa te salut...imi pare rau, par pt tine este mai bine asa...nu vreau sa suferi vreodata din cauza mea...ai grija de tine, copil frumos"
Ghioceii galbeni de jos nu par a vrea sa fie striviti de un om care degeaba face umbra pamantului...Mi-e mila de ei, de mine, nu! Mi-am facut dus mai devreme si stau afara iar vantul sufla destul de puternic asa ca ma retrag din gandurile mele de sinucidere, intru in camera, ma imbrac si merg la biserica...este 10:30 si ajung si eu la Sfanta Liturghie unde oamenii par stranii. Ma ascund undeva in spate si las lacrimile sa curga si sa imi ude maneca hainutei.
Sfanta Liturghie se termina si nu vad decat icoana Maicii Domnului,spre care ma si indrept imediat dupa ce m-am miruit. Aici dau frau liber lacrimilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu