Norii de dimineata par a nu ma asculta deloc si ma determina sa rad de ei pentru ca nu stiu ce vor...acum vin, acum pleaca. Aseara imi doream sa fie o zi frumoasa si eu sa nu ies din casa ci sa stau si sa invat pentru luni la examen dar...sa fim seriosi, nici nu am pus mana pe cartea parintelui Nicolae Achimescu-"India", nu pentru ca nu as fi vrut dar...parca as fi in romanul adolescentului miop...asa cum el nu avea stare pana nu era totul aranjat, am facut si eu. Daca Emi a plecat de dimineata, am ramas sa fac putina curatenie fiind sambata si...am facut, pana cand, Mariana, cumnata mea s-a gandit sa imi propuna sa merg pana la Floreasca, pentru ca un vecin de-al ei s-a operat de urgenta si are nevoie de fructe si de ceai. Zis si facut...m-am uitat cu jind la cartea care in continuare ma asteapta si am plecat pana la Unirii mai mult pe jos pentru ca ma coceam de caldura in autobuz si pentru ca era o inghesuiala teribila si de acolo am luat metroul. Este prima data cand am ajuns pana la Stefan cel Mare...adica...la statia de metrou Stefan cel Mare. Acolo, bineinteles ca mai intai m-am ratacit si apoi am gasit spitalul. Era ceva in neregula cu mine daca nu ma rataceam mai intai. GROAZNIC SPITAL!!! O atmosfera de moarte care se plimba pe holuri, numai fetze posomarate, planse si plangacioase. Am urcat pana la etajul 5 pe scari si acolo...alta dilema. Nu am gasit de nici o culoare chirurgia plastica. Dupa mai multe intrebari adresate asistenteleor care se asteptau sa primeasca ceva si pentru un simplu raspuns, am gasit salonul in care era internat si nenea Ion. Acum...alta dilema. Odata intrata in salon, erau 12 barbati unii mai batrani, altii mai tineri...care dintre ei este nenea Ion? Mariana mi-a zis ca sta langa geam...dar langa geam erau 3 barbati. Dupa ce am nimerit la un alt nene, numai la nenea Ion nu, l-am gasit si pe el. Atat de mult s-a bucurat cand a vazut ca a mers cineva si la el si ca ii duce ceva de baut...nu se astepta.Desi Mariana ii zisese ca ma voi duce eu, nu i-a venit sa creada. In ochii batranelului l-am vazut pe bunicul meu. Atat de mult imi lipseste afectiunea unui bunic..abia acum imi dau seama.
Abia astept sa incepem proiectul la ASTO cu batraneii de la azilul de langa facultate. Abia astept sa stau si eu de vorba cu ei, sa le dau o cana cu apa, sa ii privesc in ochi si sa ii ascult, sa jucam o carte sau un sah, o tabla...
Uneori stau si ma gandesc...oare de ce a trebuit sa astept atat de mult pentru a ma implica in asociatie?(Asoociatia Studentilor Teologi Ortodocsi)
Continuand ideea cu nenea Ion, ei bine, nu am putut sta decat pana la ora 15:00 cu dumnealui pentru ca eram cu gandul la budismul despre care va trebui sa scriu luni in foaia de examen. M-au podidit lacrimile in momentul in care acest batranel a scos o bancnota de 50 de lei pe care mi i-a intins si m-a rugat sa ii iau pentru ca eu nu mai lucrez si pentru ca el are pensie. Nu imi venea sa cred ca cineva imi oferea mie bani si nici macar rude nu suntem. Am vrut sa fac un gest nobil, nu sa fiu platita dar dumnealui mi-a spus cu lacrimi in ochi ca si-ar fi dorit sa aiba nepoti ca mine. Daca ar fi stiut ca si eu mi-as fi dorit sa mai am macar un bunicut in viata... Mi-as fi dorit sa il pot strange in brate in acea clipa dar mi-a fost rusine sa fac asta si acum nu inteleg de ce. Cand am plecat l-am sarutat pe frunte si avea lacrimi in ochi.
http://www.youtube.com/watch?v=9wNvhVxSMck&feature=related
Am ajuns acasa si ma tot gandesc la imaginea pe care am lasat-o in urma, la acel spital, la acel batranel...la mine asa cum voi fi candva...
Bafta maine la examen!
RăspundețiȘtergere